Adelaide, deși este în top 10 orașe din lume, nu mi-a plăcut așa de mult.
Poate pentru că e un oraș planificat, adică are toate străzile paralele și pe deasupra are și un aer grăbit.
Poate doar mi s-a părut, venind din Perth, unde oamenii parcă aveau tot timpul din lume.

Totuși, Adelaide este un oraș ce nu trebuie ratat, fie și dintr-un singur motiv: este poarta de acces către Kangaroo Island!

Astfel, m-am gândit să ordonez toate animalele întâlnite aici într-un top, criteriile fiind pur subiective și de nedezbătut (vezi "definitiv" din titlu).

Mențiuni:

  • Gâștele Cape Barren -> își fac veacul în sudul Australiei. Kangaroo Island era plină de ele.
    Au 1 metru lungime și 2 metri lungimea aripilor. Sunt pașnice, au picioare roșii și cioc verzui.
    De ce NU au intrat în top: sunt doar niște gâște.

 

  • Alpaca -> ierbivore, le-am văzut la Adelaide Zoo. Sprintene și ușor tâmpe, dar într-un mod drăguț.
    De ce NU au intrat în top: le-a stricat Godină. Toată lumea știe cum arată o alpaca. Și-au pierdut misterul.

 

  • Foci -> le-am văzut, de la distanță, în Flinders Chase National Park de pe Kangaroo Island, stăteau pe stânci la soare. 
    Sunt grase și relaxate, simpatice.
    De ce NU au intrat în top: le-am văzut de la o distanță prea mare, nu m-am atașat emoțional de ele...

 

Și acum că am trecut peste personajele secundare, să intrăm în pâine. TOP 11!

 

11. Dingo


I-am văzut la Kangaroo Island Wildlife Park. Un animal specific Australiei, de obicei trăiește în zonele pustii din centrul și nordul țării.
Masculii tineri trăiesc izolați, dar când se împerechează, formează haite împreună cu femelele.

+ Arată ca cineva de treabă, care are ce-ți povesti la o bere
+ Au o culoare mișto

- Avem destui câini în România
- Cred că m-ar rupe totuși în două daca n-ar fi un gard între noi

 

10. Quoll


Credeam că m-am uitat destul la Animal Planet, dar din fericire încă mai pot fi surprins.
Tot la Wildlife Park am văzut și 2 Quolli!
Sunt niște animăluțe micuțe, de 20-25 cm lungimie, carnivore și agresive. Mănâncă de la insecte la șopârle și chiar alte mamifere.

+ Surpriză totală
+ Agili și curioși
+ Nepretențioși la mâncare

- Mici și răi
- Nu au stare, te dor ochii dacă vrei să îi urmărești cu privirea

 

9. Cazuar


Cred că e evident: cazuarul e o pasăre URIAȘĂ. Așa ceva nu vezi în fiecare zi.
Trăiește în mod normal în Noua Guinee și în nordul Australiei. De fapt, sunt așa multe în nordul Australiei, în Queensland, încât e nevoie de semne speciale de circulație pentru ele.

+ pasăre IMENSĂ
+ apariție inconfundabilă
+ a inspirat mișcarea punk din anii '70

- nu arată prea isteț
- ucide oameni

 

8. Wombat


Încă un marsupial ierbivor specific Australiei, wombatul-ul e scund, păros și îndesat. 
I-am întălnit atât la Adelaide Zoo, cât și la Wildlife Park, unde poți ține unul în brațe (pentru un antrenament de core strength, poți să încerci să nu stai jos deloc cât îl ții).
Sapă vizuini și din cauza asta are marsupiul INVERS (ca să nu intre pământ acolo).

+ e animalul care seamănă cel mai mult cu jucăria asta pentru copii
+ are picioarele așa scurte, încât te poți așeza din greșeală pe el

- nu are metabolism de sportiv, digeră o masă în 14 zile.
- se iau la harță între ei, se ceartă din orice

 

7. Kookaburra

 

Mai precis kookaburra cu aripi albastre, o pasăre cât un bol de salată, dar totuși exclusiv carnivoră.
E unul din simbolurile Australiei, iar strigătul ei e folosit de zeci de ani în filme ca să imite fondul sonor de junglă și/sau râsul uman.
Mai bine ascultați singuri:

+ are cel mai bun nume
+ penaj forță

- exemplarul pe care l-am văzut eu e posibil să fi fost împăiat, nu s-a mișcat deloc
- pericol să te ciupească de ochi

 

6. Tapir


Nu e originar din Australia, ci din Brazilia; l-am văzut la Adelaide Zoo.
Știam că animalul ăsta există, dar nu nimerisem față în față cu unul până acum.
M-a surprins plăcut: are gabarit, e ierbivor, iar de fiecare dată când intra un îngrijitor la el în "casă", se ținea de farse (dărâma pubela încercând să-și vâre nasul în ea)

+ Jumate porc, jumate furnicar, jumate vacă
+ Mare și blând

- Își bagă nasul peste tot
- Nu e adept al reciclării

 

5. Leu de mare


Kangaroo Island Seal Bay e unul din locurile în care trebuie să mergi, dacă ajungi în Adelaide.
Aici trăiesc și își cresc puii sute de lei de mare. Ai șansa unui tur, împreună cu un ghid, care te duce printre leii de mare, în mediul lor natural (la o distanță chiar de 4-5 metri)

+ Arată pufos
+ Am acasă un pluș cu un leu de mare

- Părinții și copiii se ceartă desc, țipă unii la alții
- Nepoliticoși! În mijlocul conversației, se pot scufunda dintr-o dată pe fundul oceanului minute în șir

 

4. Suricate


Le-am văzut la Adelaide Zoo. Aveau nu unul, nu două, ci vreo 4-5 spații doar ale lor.
Sunt originare din Africa, trăiesc în clanuri (așa se cheamă) de până la 20 de indivizi.
Sunt protectoare, dacă cineva dintr-un alt clan se apropie de clanul unei suricate, imediat ia măsuri.

+ Familiste
+ Micuțe și drăguțe

- Prea familiste, imediat sar la bătaie
- Sapă într-una, ar face ravagii printre răsaduri.

 

3. Cangurul de Kangaroo Island



Am ajuns la TOP 3 și astfel la greii greilor.
Totuși, surpriză, cangurul NU se află pe primul loc.
Subspecia asta de canguri e incredibil de răspândită pe insulă. Cred că am văzut sute de canguri în două zile.

+ Sunt unul din simbolurile Australiei
+ Au o coadă uriașă
+ Siluetă inconfundabilă

- Sunt prea mari (nu poți să-i iei în brațe)
- Au tendințe suicidale (se aruncă în fața mașinilor)
- Dacă ar vrea, ar fi în stare să te caftească

 

2. Koala

 

Koala nu sunt originari de pe Kangaroo Island. În 1920, oamenii de știință australieni au adus aici 170 de exemplare, pentru a studia cum se dezvoltă într-un mediu nou.
Nu au prădători naturali aici, gestația la femele durează 35 de zile, așa că azi pe Kangaroo Island sunt 50.000 de koala.
Dintr-un motiv sau altul, koala de pe Kangaroo Island sunt imuni la o boală care afectează grav populațiile de koala din alte zone din Australia și pot ajuta la refacerea acestor populații.
Totuși, nu toți koala trăiesc în libertate aici. Unii au rămas orfani sau au fost răniți și aduși la Wildlife Park, unde sunt reabilitați.
Tot aici am avut ocazia să ținem un koala în brațe, în timp ce îngrijitoarea îl hrănea.
Deși nu pare cine știe ce, a fost o experiență absolut incredibilă.

+ Printre cele mai pufoase animale
+ Au un ușor miros de eucalipt
+ Au două degete opozabile la fiecare mână
+ Sunt chill, dorm toată ziua

- Au cel mai ciudat mers în 4 labe din câte am văzut vreodată
- Au gheare și nu ezită să se agațe de tine :)




Bun bun, la cât am lăudat koala, ce poate să fie mai tare de atât?
Ei bine...




 

 1. Wallaby


 

De ce wallaby?
Pentru că este un cangur în miniatură. Este un mini-cangur!!
Nici nu mai trebuie alte explicații.
La fel ca și cangurul și koala, e plin de tammar wallaby(subspecia exactă) pe Kangaroo Island, dar mai ales în Flinders Chase National Park. Te împiedici efectiv de ei. 
Experiența de top pentru noi a fost însă tot la Wildlife Park, acolo unde poți să hrănești wallabies.
Silvia a intrat timorată în spațiul destinat lor (un spațiu mare, de altfel), neștiind la ce să se aștepte.
Din păcate nu pot exprima în cuvinte cât de plăcute au fost cele 30 de minute petrecute acolo.
Mai întâi te apropii încet, fără să urli, la vreo 2-3 metri de un wallaby; apoi iei niște grăunțe și întinzi ușor mâna. 
Wallaby-ul o să vină singur la tine și o să înceapă să îți mănance din palmă. Senzația a fost... ca de catifea. Foarte finuț, a început să ronțăie ce a găsit acolo.
La un moment dat, Silvia s-a speriat când wallaby-ul i-a tras mâna spre bot cu ghearele. Ei bine, a tras cu presiunea unei pene.

Pe scurt, a fost experiența pe care nu știam că nu trebuie să o ratăm. Wallaby -> Nr. 1!

+ un cangur, dar de dimensiunea perfectă
+ manierați la masă
+ se înțeleg bine cu celelalte animale

- nu am avut voie să îi atingem